Mergem luni seara la film?

*promo

FJSC va găzdui luni, 26 octombrie, de la ora 18.30 caravana Guerilla Verde. Din cate am inteles se va discuta despre schimbărilor climatice şi a soluţiilor practice de echilibrare a ecosistemului. Pe urma vom vedea si un film, mai exact filmul “The 11th Hour”.

Evenimentul face parte din cadrul “Serilor FJSC”, una din putinele ocazii in care studentii din anii diferiti pot sta impreuna, se pot cunoaste si interactiona. Daca va pasioneaza ecologia,  simpatizati cu o natura mai verde si mai sanatoasa sau pur si simplu sunteti impotriva poluarii atunci  va recomand sa participati la acest eveniment.

Eu am prins anul trecut una din “Serile FJSC” si pot spune ca mi-a placut cum a iesit evenimentul organizat de profesorul Momoc. Daca voi avea timp, probabil voi merge si acum.

Cateva informatii gasiti si aici.

Sansa de a spera

Min 2. Sunt in metrou, undeva pe la Unirii. Citesc din Prosport. Glasgow Rangers deschide scorul in meciul cu Unirea Urziceni.

Min 32. Acum probabil sunt in autobuz si scriu mesaje. Unirea egaleaza prin Bilasco.

Min 45. Ajung acasa la pauza. Pana ma dezechipez si aprind TV-ul incepe a doua repriza. Prima imagine pe care o vad la acest meci e cu aia doi din atacul echipei cu peste 100 de trofee. Se pregatesc sa deschida repriza secunda.

Min 49. Intre timp am iesit pana in bucatarie sa imi incalzesc pastele facute alaltaieri. Revin intamplator in camera chiar cand mingea deviata cu calcaiul de Bruno Fernandes (tipul ala cuminte si ascultator la toate rugamintile fotografului care a venit cu ceva timp in urma in redactie, unde lucrez si eu) atinge vinclul si intra in poarta. 1-2! Hai ca e frumos. Se poate!

Min 59: Pastele sunt calde, sunt gata. Mi-am adus si branza de burduf din care mai infulec, dar cate putin, sa nu se termine. Abia ce am inceput sa mananc ca Unirea marcheaza din nou. E incredibil! 1-3 cu Glasgow Rangers? Nu as fi crezut. Bravo, Tibi!

Min 65: Un fault de joc, o  lovitura banala de la 30 de metri. Jucatorii Unirii combina ceva si Brandan marcheaza al patrulea gol dupa o faza foarte frumoasa. Ce?? 1-4? Eu aproape ca scap farfuria cu mancare din mana, jucatorii nostrii incep sa danseze, eu incerc sa ma calmez si ma asez din nou pe scaun sa imi termin mancarea.

Min 75: Termin de mancat si merg sa imi spal vasele, in timp ce Frunza intra pe teren.

Min 80: Am spalat si vasele si revin in camera. La TV prima imagine e cu un Walter Smith morocanos si cu bratele incrucisate. Tribunele sunt parca mai goale. Da, suporterii au plecat dupa al patrulea gol.

Min 90: Meciul se termina! E incredibil, dar Urziceni a reusit cea mai categorica victorie a serii! 1-4 cu Glasgow Rangers in deplasare, locul 2 in grupa. Cine ar fi crezut asa ceva pentru micuta grupare ialomiteana in aceasta vara? Dar acum cativa ani, cand au promovat si era principala favorita la retrogradare? Probabil doar jucatorii, oficiali si Dan Petrescu.

Ei au sperat, au crezut si au muncit pentru ca prin aceste rezultate sa ne bucure din nou pe toti romanii. E o victorie pentru toti cei care mai pastreaza amintirea acelui dureros 0-5 cu Serbia.

Acesta este fotbalul adevarat! Multumim, Unirea Urziceni!

P.S.: 1. Gigi, ai vazut meciul?

2. Barcelona a pierdut acasa cu Rubin Kazan. O victorie la fel de surprinzatoare. (sa va fie rusine extraterestilor, aveam bilet pe voi!)

Relansare sau sfarsit?

Aceasta e intrebarea pe care mi-o pun de cateva zile încoace. La ce ma refer? Evident ca la blogging. Dar hai sa va prezint putin situaţia.

Probabil că unii dintre voi stiti deja că acum lucrez. Dar nu am sa intru in detalii, pentru ca nu asta e subiectul acestui post. Ideea e ca 3 luni incoace, mai precis de cand am inceput sa lucrez, mi-am gasit tot mai putin timp pentru blog. Ideile au fost tot mai putine, postarile si mai restranse pana…a fost pauza. Una indelungata. Si care probabil va urma. Cat? Nu am de unde sti. Asta deoarece ma axez mai mult pe job, iar toate ideile pe care le am i-au imediat calea acestui site.

Si atunci de ce nu renunt pur si simplu? Poate pentru ca m-am atasat putin de blogging, poate ca imi placea sa scriu aici si sa primesc comentarii, poate datorita faptului ca am reusit sa strang o comunitate micuta si cativa cititori fideli, astfel ca desi nu am mai scris de ceva timp am in continuare ceva mai multe vizite pe zi decat ma asteptam.  Stiu…va datorez multe.

In plus, am si un domeniu. Hai sa va spun povestea lui. Tot in vara va vorbeam de un proiect (apropo….pana la urma am ramas la Prosport ). Voiam sa fac un blog de fotbal international. Eram foarte ambitios, imi pregatisem toate materialele, structura, voiam sa scriu mult si eram convins ca voi reusi. Gasisem si ceva sustinere la cateva persoane importante din online-ul romanesc, am facut rost si de un domeniu (erotund.ro). Insa a venit o alta veste buna pentru mine si am lasat, cel putin o vreme, la o parte lucrarile la acel proiect.

Treptat mi-am dat seama ca nu prea am nici timp (si poate nici idei) sa mai scriu si in alta parte. Astfel ca noua mea ambitie a fost sa imi transfer acest blog pe domeniul erotund.ro

Ceea ce ar fi posibil, dar imi dau seama ca nu am timpul necesar sa fac acest pas. Acum intelege-ti dilema mea? Pe de-o parte ma gandesc sa renunt definitiv (sau temporar, oricum pe o perioada mare) la blogging, dar stiu ca imi va parea rau si imi va lipsi. Pe de alta parte ma gandesc sa imi relansez blogul, sa il transfer pe acel domeniu, sa ii gasesc o tema draguta si….multe altele, dar stiu ca nu voia avea timp sa ma ingrijesc de el asa cum ar trebui. Idei am…foarte multe, dar nu stiu daca si timp iar motivatia, momentan, e foarte slaba.

Ma voi gandi si mai departe ce voi face. Probabil ca va mai dura un timp, deoarece urmatoarele 2-3 saptamani sunt foarte incarcate. Oricum, mi-ar prinde bine un pont, o sugestie sau chiar o incurajare. Asa ca daca aveti vreuna, sunt mai mult decat curios sa le aflu.

Pe curand! (sper)

P.S.:

1.Pe 7 octombrie am facut un an de blogging. A trecut cam prea repede acest an.

2. Daca pe blog nu mai reusesc sa scriu, ma gasiti totusi pe twitter unde mai ciripesc din cand in cand.

3. O poza misto, vazuta pe net.

20. Plus 1. Aud!

Pentru doua zile sunt acasa, in Adjudeni. Am profitat de faptul ca am doua zile libere de la lucru si ieri, dupa ce am terminat programul la redactie, m-am imbarcat in primul tren cu destinatia Roman.

Am ajuns aseara tarziu, dar a meritat tot efortul. Asta pentru ca imi doream ca de ziua mea sa fiu alaturi de cei dragi, adica acele persoane care mi-au fost alaturi toata viata. E ciudat! Nu realizez cand au trecut 21 de ani. Eu ma simt ca un pusti de 14 ani si judecand dupa unele aspecte poate chiar asta e varsta mea interioara.

***

In tren mi-am dat seama de unele lucruri. Ca viata a fost cam dura cu mine, mi-a oferit numeroase dezamagiri, dar mi-a dat si un mare cadou: auzul!

E surprinzator pentru mine sa aud incontinuu sunetul rotilor de tren care acum e o certitudine fata de atunci cand stiam de el doar din spusele prietenilor sau din ce citeam in carti. Pot comunica, pot intelege vocile celorlalti, pot diferentia sunetele. Pot trece peste faptul ca, atunci cand o necunoscuta simpatica imi zambeste frumos, eu sa nu mai fiu complexat de faptul ca nu voi putea vorbi cu ea pentru ca oricum nu ne vom intelege si nu vom reusi sa comunicam.

E minunat sa aud glasul doamnei care intreaba unde am ajuns, iar eu o pot intelge si, mai ales, ii pot raspunde ca suntem in Bacau. Pot auzi batranelul care intreaba in ce vagon suntem, dar si salutul controlorului care ma intampina si imi cere biletul, iar eu cu un zambet larg reusesc sa maschez faptul ca biletul e luat la reducere pe cupoanele unei colege de la zi. Iar el, ca multi alti, isi fixeaza privirea in urechea mea dreapta (unde am aparatul), de parca ar fi surprins de un moment de iluminatie totala.

Nu imi plac oamenii care se holbeaza prea mult la aparatul meu. Acum nu imi mai pasa, dar cand aveam 16 ani eram deranjat de faptul ca toti ma urmareau, incat mi-am lasat parul lung, doar ca sa nu mi se mai observe aparatul.

***

Si in tot acest timp, oare de ce tot aparatul se incapataneaza sa imi faca probleme? De ce vrea sa ma readuca la starea aceea de liniste totala de acum cativa ani, cand prin spatele meu treceau autobuze si tiruri fara ca eu nici sa nu imi dau seama?

Auzul e cel mai frumos cadou pe care l-am primit si totusi acum totul se tine de un fir de ata. E ciudat faptul ca sunt dependent de un aparat care ma va influenta, afecta si subjuga toata viata.

***

Va rog sa ma iertati, dar de ziua mea nu am nevoie de sms-uri, email-uri, mesaje pe mess, twitter, facebook sau hi5. Toate acestea ma bucura, dar nu ma ajuta cu nimic. Imi pare rau daca sunt prea egoist, dar de ziua mea as vrea sa simt alaturi persoane, nu cuvinte. Persoane care ar sta neconditionat alaturi de mine, persoane care m-ar suporta asa egoist, imatur, sensibil, visator,  optimist, ambitios, curios, dornic sa experimenteze si sa faca lucruri noi si sa isi depaseasca limitele,  cum sunt eu. Iar astfel de persoane doar acasa pot gasi.

Am plecat din Bucuresti pentru ca mi-era teama ca de ziua mea voi ramane doar cu amintirea cuvintelor.

***

Asadar, pentru doua zile vreau sa ma deconectez de tot ce inseamna Bucuresti si virtual. Vreau sa traiesc! Vreau sa vorbesc cu tata, sa joc tenis cu fratele meu, sa imi vad vecinii si rudele. Imi pare rau ca majoritatea prietenilor de aici au plecat deja in Iasi, la facultate. Mi-ar fi placut sa ii vad si pe ei, dar…asta e.

Ne auzim joi ca pana la urma eu tot am nevoie de voi si, probabil, si voi de mine.

Misiune îndeplinită

Cu câteva zile în urmă am avut norocul să găsesc ceva ce căutasem de câţiva ani buni: brânză de burduf.

De acest produs m-am ataşat pe vremea când de abia învăţam să merg, adică în perioada când stăteam în Braşov. Fiind mai de la munte, am prins repede gustul ei, iar părinţii cumpărau ori de câte ori ne permiteam. Era totuşi un aliment scump, aşa că ocazile când aveam brânză de burduf pe masă coincideau ori cu zilele în care părinţii luau salariul, ori dacă era vreo sărbătoare în calendar. Dar şi când aveam brânză, se termina cât ai zice:  “Bogdan are blog.”

Îmi amintesc că abia aşteptam să ia tata salariul din două motive: pentru că ne aducea eugenii şi urma să cumpărăm fabuloasa brânză de burduf. De fiecare dată mergeam cu mama la piaţă unde căutam cel mai mare şi mai frumos bulgăr.

Ajunşi acasă nici nu aşteptam să pună mama masa că luam un cuţit sau o furculiţă şi scobeam în bulgăre, iar apoi căutam brânza cu degetul şi o degustam.

Din păcate tot ce e frumos, nu ţine mult. Aşa şi aici. La 8 ani ne-am mutat în  satul natal al părinţilor, aproape de Roman.  Din păcate asta a însemnat şi dispariţia celebrei brânze de burduf din viaţa noastră. O întrebam mereu pe mama când mai cumpărăm, căutam în toate magazinele din sat şi din Roman…dar nu găseam. Astfel cel mai bun aliment pe care îl gustasem avea să devină în curând o amintire.

Au urmat peregrinările prin Iaşi, Bucureşti, Bacău şi Italia unde mereu mergeam cu speranţa că voi găsi şi brânza de burduf, dar niciodată nu apărea. Brânzeturi am mai încercat, mai ales în Italia unde găseşti o varietate foarte mare şi o tradiţie îndelungată, dar parcă niciuna nu se asemăna cu alimentul copilăriei mele.

În urma cu mai bine de un an a avut loc a doua descălecare în Bucureşti. Deşi am mai auzit pe la prieteni că brânza se găseşte prin alimentare şi hypermarket-uri, mi-a luat mai bine de un an până am reuşit să găsesc ce căutam de la 8 ani când ne-am mutat din Braşov. A fost ca şi cum aş fi găsit jucăria mea preferată din copilărie. O fericire de care nu am mai avut parte de multă vreme.

În seara în care am găsit-o am mâncat peste 20 de minute din ea. Doar pâine şi brânză de burduf. Încă a mai rămas puţin, dar mi-e că dacă o să mai mănânc din ea o să se termine. Sper să nu mai dureze alţi 12 ani până să o găsesc din nou.

P.S. 1: Dacă sunteţi cuminţi, poate vă dau şi vouă să gustaţi puţin. Mai mult nu, că prindeţi gustul şi se termină.

P.S. 2: Post scris cu ceva întârziere, dar mai bine mai târziu decât niciodată.

Sursa

6 intrebari pentru tine

Deoarece in ultimul timp nu am prea avut timp sa scriu, imprumut si eu aceasta idee de la Alle si de la Tomata si va invit pe toti cei care aruncati un ochi pe blogul meu sa imi raspundeti la aceste sase intrebari.

Aceasta leapsa mi se pare o idee faina pentru ca e o buna modalitate sa va cunosc mai bine pe voi, cei care imi accesati de fiecare data blogul cand scriu ceva nou. Totodata voi avea ocazia sa lamuresc  si anumite dileme: cine ma citeste mai mult – fetele sau baietii, care e media de varsta a cititorilor mei sau cum ati ajuns la mine?

Asadar, fie ca sunteti cititori vechi, fideli sau abia ati intrat pe blog, va rog mult sa imi raspundeti printr-un comentariu la aceste intrebari. Ar insemna mult pentru mine sa stiu mai mult despre voi. Multumesc!

1. Cum te numeşti?

2. Ce vârstă ai?

3. De unde eşti?

4. Ce melodie ţi-a încântat ziua azi?

5. Ai porecle?

6. Cum ai ajuns pe blogul meu?

Unitate

Ar putea părea o poză din noaptea de înviere. Dar nu e aşa. Poza e făcută pe un stadion. Chiar în timpul unui meci. Un meci din Cupa României contând pentru calificarea în şaisprezecimi. La Titu urmau să evolueze echipa locală, Electrosid, contra Dunării Giurgiu, echipa care cu nicio săptămână în urmă l-a pierdut pe tânărul portar, Alexandru Iatan.

Coincidenţă sau, poate, intervenţie divină, cu puţin înaintea finalului primei reprize a avut loc o pană de curent asupra întregului oraş dâmboviţean. Nocturna a căzut şi ea, astfel că totul s-a scufundat în beznă. Atunci, fiecare suporter a aprins câte o lumânare şi a ridicat-o către cer.

Viata ca o lupta

Exista mai multe modalitati de a ati privi viata. Poti spune ca ai avut o viata fericita, alaturi de prieteni, rude si parinti care te-au iubit si ti-au fost mereu alaturi. Poti spune ca ai avut o viata trista in care te-ai straduit mereu sa traiesti de pe o zi pe alta, lipsit de prieteni, agatandu-te de orice speranta pentru a nu ceda si ati continua viata. Poti spune ca ai avut o viata plapitanta, plina de aventuri sau ca nici nu ti-ai dat seama cand a trecut pe langa tine.

Eh…dar mie imi place sa fiu original si privind in urma mea mi-am dat seama ca viata mea a fost un intins camp de lupta sau ca un ring de box. Eu de o parte a baricadei: copilul mic, timid, sensibil si confuz care a ajuns sa creasca calit in lupte interminabile. De cealalta parte a baricadei s-au perindat rand pe rand o multime de adversari: lumea, sistemul, obstacole, prejudecati, limite, credinta, natura, orice. Dintre toti acestia cel mai redutabil adversar am fost tot eu. Pentru ca cea mai grea si mai lunga lupta e cea pe care o dai cu tine insuti.

Si poate va intrebati…de ce a fost nevoie de toate aceste lupte? De ce nu am putut sa trec si eu prin viata cu zambetul pe buze, indiferent la tot ce se intampla in jurul meu? Oare…pentru ce lupt? Uneori…mi-as fi dorit sa nu se fi intamplat asa. Mi-as fi dorit sa fiu un copil normal si fericit.

Dar ceea ce ne dorim noi de foarte putin se implineste. La o varsta la care nici nu apucasem sa ma bucur pe deplin de jocurile copilariei ceva s-a intamplat. Ceva care mi-a schimbat tot cursul vietii.

De aici au inceput si primele lupte personale. Luptele cu ceilalti, ca sa le demonstrez ca sunt in stare ca pot sa imi continui viata ca un baiat normal. Lupta cu limitele ca sa imi dovedesc mie ca pot cu adevarat.

2 minute pentru o cauza mai buna

*promo

In Romania, persoanele cu dizabilitati intampina diverse greutati, iar una dintre acestea este cea legata de accesibilitatea in spatiile publice. Din acest motiv, Ambasada Britanica la Bucuresti a initiat un proiect de evaluare a accesibilitatii persoanelor cu dizabilitati in aceste spatii din Bucuresti si din tara. Chestionarul este disponibil aici si isi propune sa afle care dintre spatiile frecventate ofera facilitati de acces si transport persoanelor cu dizabilitati (de exemplu: rampe de acces, spatii de parcare special amenajate, luminozitate corespunzătoare). Completarea lui dureaza numai 2 minute.

Obiectivul pe care si l-a propus Ambasada Britanica este de 500 de chestionare completate in perioada 1-15 septembrie. Se urmareste sensibilizarea autoritatilor romanesti specializate, cu privire la problemele semnalate. Un document de informare si suport.va fi inaintat in acest sens, la finalul acestei perioade.

De ce am nevoie de tine

*Apropo de articolele de la Zoso şi Arhi

Te laşi convinsă de clişee şi prejudecăţi şi tinzi să crezi că atunci când mă port frumos unicul meu scop e acela de a mă culca cu tine.

Ne crezi pe toţi nişte porci sau nemernici idioţi care ne gandim doar la femei şi la fotbal, dar de foarte puţine ori încerci să ne înţelegi. Crezi că mereu suntem puşi pe agăţat şi că nu ne place decât să flirtrăm, fără să ne dorim ceva serios.

Crezi că încă nu m-am maturizat şi sunt egoist. Îmi spui să nu mă grăbesc şi că trebuie să mai aştept.

Dar vreau să îţi spun că totuşi te iubesc şi că nu e aşa. Am nevoie de tine pentru că vreau să te ştiu mereu alături. Pentru că vreau să mă asculţi şi pentru că aş vrea la rândul meu să te ascult. Am nevoie de tine pentru acea oază de linişte pe care mi-o poţi oferi în acest oraş atât de zgomotos şi de aglomerat.

Am nevoie de tine pentru zâmbetul cu care mă întimpini de fiecare dată când mă scol leneş şi pentru acel „Bună dimineaţă” care îmi oferă în sfârşit motivul de a mă ridica din pat. Am nevoie de tine pentru acea îmbrăţisare caldă pe care mi-o dai înainte să plec la lucru.

Am nevoie de tine pentru zâmbetul acela tâmp pe care îl afişez în metrou când mă gândesc la tine.