Acum un an Mihai Andrieş atrăgea atenţia asupra importanţei site-urilor oficiale pentru cluburile din ligile inferioare. Şi când vorbim de aceste site-uri ne gândim la pagini web actualizate constant cu informatii din jurul echipei, cu loturile de jucători complete şi nu un site pe care intră o ştire o dată la trei luni, iar lotul de jucători să fie de acum două sezoane.
Între timp foarte puţine lucruri s-au schimbat. Cluburile din liga 2 şi 3 se află în aceiaşi stare, o parte având site-uri, însă neactualizate sau, cel mult, cu ştiri preluate de pe liga2.ro şi alte site-uri locale.
Cu o precizare: de atunci şi până acum Facebook-ul a cunoscut o continuă ascensiune. Astăzi unul din trei români care navighează pe internet are cont şi pe facebook (sursa). Printre aceştia se află şi mulţi suporteri sau simpatizanţi ai fotbalului.
Cum Facebook oferă varianta de a crea o pagină prin care să ţi legătura cu fanii echipei tale, soluţia poate veni de la sine: cluburile pot “migra” de la site-urile oficiale spre paginile de Facebook. Iar unde nu o fac oficialii, au făcut-o suporterii, creând pagini prin intermediul cărora au încercat să împărtăşească informaţii despre echipa favorită.
Pe cunoscutul site de socializare nu au cont doar suporterii şi oamenii de rând, ci şi personalităţile. De ce nu ar avea conturi şi fotbaliştii din liga a doua? Desigur, acestea există şi unii din jucători chiar ţin legătura cu suporterii prin intermediul propiului cont sau al paginilor pe care cluburile la care joacă le deţin.
Poate fi îneţeles faptul că un site web poate fi greu de întreţinut. Intervin nişte costuri legate de plata domeniului, a hostingului sau remuneraţia unei persoane care să se ocupe de actualizarea lui. Din păcate, cluburile investesc tot mai puţin bani în promovarea unei echipe, iar acesta poate fi şi un motiv pentru care majoritatea site-urilor echipelor din liga 2 au rămas de izbelişte.
În schimb, o pagină pe Facebook nu costă nimic. Poate doar puţin timp în care să i te dedici şi să publici informaţii pe care suporterii le aşteaptă. Beneficiile sunt imense: promovezi echipa fără costuri, demonstrezi deschidere faţă de suporteri şi poţi atrage un public nou (66 % dintre utilizatorii facebook au între 13 şi 24 ani – sursa)
Astăzi am scris un articol despre prezenţa echipelor din liga a doua pe reţeaua fondată de Mark Zuckerberg. În liga a doua sunt câteva echipe foarte active pe Facebook. Cel mai elocvent caz fiind cel al UTA-ei care are peste 1700 de fani. Există, însă, şi câteva echipe a căror prezenţă este inexistentă, având pagini “ciornă”, fără nici o mică actualizare.
Tocmai oficialii acestor cluburi ar trebui să facă pasul şi să înceapă să actulizeze paginile pentru a atrage cât mai mulţi fani. O pagină poate fi moderată de oricine, fie el oficial, antrenor sau jucător de la club. Cu cât mai mulţi, cu atât mai bine. E suficient un update pe zi cu informaţii din cadrul lotului.
Mulţi dintre oficialii cluburilor se plâng că suporterii nu mai vin la stadion. Dacă poţi atrage suporterii pe Facebook, eu sunt convins că aceştia vor ajunge în curând şi pe stadion. Trebuie doar să şti cum să îi aduci aproape, lansând provocări, concursuri etc. Pentru toate acestea o pagină de Facebook a clubului îţi stă la îndemână.
Revenind la articolul scris pe liga2.ro m-a surprins numărul mici de fani pe care îi are Petrolul, doar 138. Asta deşi pagina e administrată de mai mulţi jucători din lotul antrenat de Valeriu Răchită. Mulţi mai mulţi fani are pagină “ciornă” a clubului (peste 700), însă aceasta nu a fost luată în considerare, nefiind actualizată.
În rest, cifrele sunt normale şi demonstrează că dacă un club se implică şi ţine pagina sa actualizată atrage un număr mare de fani. Mă dezamăgesc, în schimb, cluburile care au pagini neactualizate.


Dorin
February 20, 2011
pt asta exista doarpetrolul.ro
UTA1945
February 20, 2011
chiar daca am fost suparat pe tine din cauza articolelor urate la adresa echipei mele preferate, UTA te felicit pentru acest articol.Pe viitor ai putea sa faci un top al celor mai multi oameni pe forumurile oficiale ale cluburilor.
fbogdan1988
February 21, 2011
Pt UTA 1945:
Păi eu nu am nimic nici cu UTA, nici cu altă echipă. O să critic mereu acolo unde este de criticat şi o să laud ce merită lăudat, indiferent de numele echipei.
Sugestia cu forumurile este bună, o să o iau în considerare. Mulţumesc.
Sakin
February 22, 2011
Pai acum depinde de cluburile sportive, majoritatea preferand sa nu ‘investeasca’ in site-uri sau pagini de prezentare. De exemplu, singur site oficial din liga a IV-a Iasi este http://asmagna.info . Am publicat vreo 2-3 articole pe liga2.ro, iar dupa inceperea campionatului o sa apara mai multe:)!
fbogdan1988
February 22, 2011
Ai mare dreptate!
Cunosc articolele tale şi le aşteptăm în continuare.
Nochiu
February 25, 2011
Pentru noi doarPETROLUL conteaza
Ultras Ploiesti Sud
July 29, 2011
Doarpetrolul.ro – Un site de rahat care dezbina suporterii
Majoritatea celor care vor sa conduca acum peluza petrolista sunt foste victime ale lui Chinezu, lingaii care se ocupa de doarpetrolul.ro considera ca nu mai e nimeni sa le de-a la bot si isi permit cam multe … intr-un cuvant prin ceea ce fac pe acel site de rahat, in loc sa adune galeria ei o dezbina, fiind orbiti de sefie. Viva Facebook! http://www.facebook.com/LupiiGalbeni
Decebalus
January 25, 2012
Corvinul Hunedoara – https://www.facebook.com/pages/Corvinul-Hunedoara/107147506016782