“Totul e bine, cand se sfarseste cu…bine!”

Posted on May 10, 2008

1



Miercuri la ora 19.00 am auzit ultimul fluier al acestui sezon de Liga I. Titlul care s-a decis in ultima etapa, a luat calea Clujului, in sfarsit provincia reusind sa detroneze capitala. A fost primul titlul din palmaresul CFR-ului in istoria sa de o suta de ani si primul titlu care merge in provincie dupa 19 ani in care cei trei granzi bucuresteni (Steaua, Rapid, Dinamo) au facut lege in campionat.
Victoria CFR-ului e una meritata, putantdu-se sincroniza de minune cu proverbul: “Totul e bine cand se sfarseste cu bine!”. Asta deoarece Clujul a aratat mai multe in acest sezon doar pe finalul acestui retur dovedind o lipsa de idei sau o cadere psihologica din cauza presiunii mari care ii coplesea. CFR, o echipa care acum 5-6 ani se zbatea in anonimatul Ligii a III-a a devenit noua campioana a Romaniei! Un asemenea salt rar se mai vede, iar victoria lor e mult mai frumoasa deoarece au pornit ca outsideri. Tot meritul il are finantatorul Paszkany deoarece el a fost cel care a pus bazele in acest proiect inca de pe cand echipa era in Liga a III-a. Dar nu trebuie uitat Andoane, un antrenor foarte valoros si bineinteles fotbalistii….infuzia strainilor se pare ca a fost pana la urma un lucru pozitiv. Mi-a placut mult Diego Ruiz si Dubarbier in retur, iar in tur l-am admirat pe Fabbiani…care insa a facut un retur mai slab.
CFR a castigat titlul in extremis si multumita victoriei lui Dinamo in eternul derby. Steaua a reusit o revenire spectaculoasa dar si suspecta, fiind la un moment dat chiar favorita la titlu. Era un moment in care si Clujul isi pierduse sperantele dupa egalul de la Mioveni. Dincolo de cele 10 victorii consecutive, Steaua nu a prea impresionat, prestand un joc slab, dar la victorie, exceptie fiind meciurile cu Buzau si cu UTA unde au castigat cu 5-0, respectiv 4-0. De astfel a dispus si de o victorie nemeritata in derbyul cu Rapid si cred ca ar fi fost incorect ca titlul sa fie decis la masa verde. In plus Gigi Becali a abordat ca intotdeauna o tactica care poate aduce numai aspecte negative asupra fotbalului. A lansat intai “teoria butoanelor”, a pus presiune pe adversari (poate si asa se poate explica caderea Clujului!), iar ce s-a intamplat miercuri la Cluj cand Teia Sponte si 4 bodyguarzi plus Gigel Coman au fost arestati fiind prinsi ca incercau sa stimuleze jucatorii adversarii Clujului este foarte trist!
Personal cred ca personaje ca Gigi Becali ar trebui excluse definitiv din fotbalul nostru. Declaratiile lor nu fac decat sa ne duca la ideea ca avem un fotbal corupt, plin de aranjamente…chiar daca poate nu e asa. Pentru ca fotbalul nostru sa avanseze la nivelul celor din campionatele puternice din Europa (Anglia, Spania, Italia) avem nevoie in primul rand de o noua mentalitate bazata in primul rand pe respect fata de toate echipele. Avem nevoie de conducatori tineri pentru ca ei au o alta mentalitate. Argumentul ca Becali baga bani asa ca poate spune ce vrea nu mai are sens. Credeti-ma, daca nu va mai fi Becali sa investeasca va fi altul! Investitorii sunt si vor mai fi, Becali nu trebuie sa se creada Dumnezeul Stelei! Fara el Steaua nu va muri, dar poate ca va fi si mai buna. Si nu doar Steaua ci tot fotbalul romanesc. Asa cum Faith Taher a preluat Rapidul si pare pus pe fapte mari (chiar daca acum sunt doar promisiuni – sigura fiind doar venirea lui Ladislau Boloni), ceva bun se va gasi si pentru Steaua.
Asadar consider ca daca vrem sa facem intr-adevar pasul spre fotbalul mare si sa avem echipe care sa confirme in Europa nu doar sa faca act de prezenta, trebuie sa renuntam la mascaricii ca Gigi Becali! E pentru binele fotbalului romanesc!
Revenind la Liga I un alt aspect pozitiv e ca foarte sigur vom avea 2 echipe in sezonul urmator al Ligii Campionilor. CFR Cluj e calificata direct iar Steaua va fi cap de serie si va intalni o echipa slaba in turul preliminar. Daca Steaua ar fi luat campionatul ar fi fost mai greu…deoarece Cluj nu ar fi fost cap de serie si ar fi intalnit o formatie cu nume in Europa. Insa pentru a face fata in grupele Ligii e neaparat nevoie ca ambele echipe sa se intareasca deoarece jocul lor din acest retur a fost foarte slab si nu am dori sa presteze acelasi joc si in confruntarile din grupe.
Rapid a fost cea care a completat podiumul Ligii I, hat-trickul lui Ranko Despotovic fiind decisiv in meciul de la Vaslui. Dinamo care pare a-si fi revenit dupa victoriile din derby-urile cu Rapid si Steaua a terminat pe 4, iar Urziceni, o alta revelatie a sezonului a terminat pe 5. Plutonul echipelor care vor juca in Cupa Uefa se incheie cu Poli Timisoara, in timp ce FC Vaslui a reusit, spre bucuria patronului Porumbescu sa se califice in Cupa Uefa….Intertoto, terminand pe 7.
Echipele retrogradante au fost U Cluj, UTA, Dacia Mioveni si Ceahlaul. Trist modul in care a cazut Ceahlaul dupa un autogol stupid, cu atat mai stupid cu cat au una dintre cele mai bune infrastructuri din tara dar si unul din cele mai frumoase stadioane.
Cam asa arata clasamentul la finalul sezonului. Astazi se va decerna si ultimul trofeu al sezonului, la Piatra Neamt jucandu-se finala Cupei Romaniei, meci in care CFR pare favorita sa faca eventul in fata Unirii Urzicenii. acest meci poate fi considerat un meci al revelatiilor sezonului asa ca merita urmarit!
Enjoy!
Pe curand!
Posted in: Fotbal de la noi