Magnus Carlsen – Viitorul şahului

Posted on October 13, 2008

0



Astazi voi publica un articol despre Magnus Carlsen. Acest articol mi-a fost dat ca sarcina dupa ce am fost la un interviu la redactia Hotnews. Desi de la ei nu am mai primit nici un raspuns, sper ca voua sa va placa.

Locul 2 ocupat de Magnus Carlsen la turneul de la Bilbao demonstrează că tânărul şahist e într-o continuă ascensiune. A cedat doar in faţa experienţei bulgarului Veselin Topalov, dar s-a clasat deasupra unor nume mari ca Levon Aronian, Vassily Ivanchuk sau a campionului mondial Viswanathan Anand. Remiza din ultimul joc cu Anand l-a menţinut pe locul 2, cu 13 puncte în acest turneu.

Născut pe 30 noiembrie 1990 într-un mic oraşel din apropierea capitalei norvegiene Oslo, a fost îndrumat spre şah de către tatăl său. Acesta, tot un jucator de şah, a remarcat talentul pe care fiul lui îl deţine şi a continuat să-l sustină, retrăgându-l chiar un an de la şcoala. Rezultatele nu întarzie să apară, astfel că la vârsta de 8 ani micul Magnus e înscris în primul turneu oficial, iar la 13 ani, în 2003, devine Mare Maestru şi totodată unul dintre cei mai tineri si promiţători şahişti din lume.

Cel mai mare maestru de şah al Norvegiei, Simen Agdestein îl ia sub aripa sa şi devine antrenorul celui care în curand avea să-l detroneze. Magnus işi face cu încredere şi ambiţie loc printre cei mai Mari Maeştri ai lumii, iar în 2006 câştiga campionatul norvegian de şah. În următorii doi ani termină pe locul doi, însă marile performanţe vin abia în 2008 când câstigă turneul Wijk aan Zee şi termină pe locul doi in turneul de la Linares, două dintre cele mai importante turnee de şah din lume.

Ajuns la vârsta de 18 ani, Magnus nu e pasionat de cultură, ascultă muzică foarte rar şi nici cărti nu prea citeşte. În timpul liber îi place să joace fotbal cu prietenii, dar şi să schieze, mergând deseori cu părinţii lui la o cabană pe care aceştia o deţin la munte.

În prezent Magnus e pe locul 6 mondial având un punctaj Elo de 2775 puncte, conform ultimului clasament al Federaţiei Internaţionale de Şah publicat in iulie 2008.

Posted in: Uncategorized