De ce muntii?

Posted on December 6, 2008

0



Fiecare avem cate o mare pasiune. Unora ne place fotbalul, altora muzica. Ne plac cartile,  calatoriile, abtibildurile, benzile desenate sau jocurile.

Anca e o colega si o prietena  de la facultate. Impreuna am intrat recent in ASJC. Pasiunea cea mai mare a ei sunt muntii. Dragostea pentru munti a indemnat-o sa scrie acest text:

Rasufli greu iar in spate rucsacul te apasa. Iti ridici privirea, stergi sudoarea de pe frunte. Mai ai mult de mers. Sfios, mai faci un pas pe carare. Opreste-te o clipa. Nu vezi ca nu ti-ai legat siretul de la bocancul drept bine? Da, bineinteles, aseaza-te pe bolovanul din fata ta si strange-l cum trebuie, mai trage-ti si sufletul putin, ia o gura de apa.

Esti gata acum? Atunci, hai sa mergem! Unde mergem? De ce mergem? Ce rost are? Ce castigam? Ce pierdem? Merita? Oare are vreun rost? Un “rost”..rost…ciudat…cateva litere, insa un cuvant mare, greu… Intr-adevar, ce rost are muntele in viata noastra? Muntele este, prin definire, un rost. Muntele este aspiratie. Mergem, umblam, hoinarim, pasim, alergam, alunecam, cadem, ne ridicam, continuam. Nu vrei sa te lasi batut? Du-te acasa, omule! Nu. Niciodata Raspunzi provocarilor lui, pretutindeni. In orice imprejurare, infrunti.

Te avanti in neprevazut, in neant. Imbini dorinta cu idealul. Mai faci cativa pasi. Te simti mai puternic? Stiu, muntele iti confera credinta. Credinta in tine, credinta in poteci si creste, credinta in ceilalti. Devii dependent de sunetul muntelui. De linistea unei zile senine, de viscolul unei nopti de iarna, de fosnetul frunzelor ce protejeaza pamantul intr-o dupa-amiaza de octombrie, de pasari, de copaci, de stanci si prapastii. Muntele este dependenta. Ai ajuns sus? Ai alt statut. Te crezi un Cezar al secolului al XXI-lea. Continui sa depasesti limitele.

Totul e despre tine in acest moment, toata lumea este la picioarele tale. Esti puternic. Esti tu, omul, fata in fata cu ei. Tipi. Inca o data? Bine, elibereaza-te. Intinde-te in iarba. Imbratiseaza-l. Fii unul cu el. Asculta-l. Da-i o sansa. El ti-o acorda intotdeauna. Muntele inseamna sanse, inseamna sperante, inseamna vorbe nerostite, taine impartasite. Este singurul care nu-ti cere nimic. Decat supunere. Te supui in fata muntelui, numai regulile lui conteaza acum. Supravietuire. Nu fii tu rebelul. Lasa-l sa-ti invaluie sufletul in intelepciune, sa iti spuna tot ce vrei sa afli. Lasa-l sa-ti faca un rost. Lasa muntele sa fie rostul tau. De ce? Pentru ca va fi intotdeauna acolo. Pe el isi vor varsa bocanci tai furia, pe el vor dansa de fericire. El va fi cel pururi mistuit de focuri vii, de glasuri, de zambete ori lacrimi. Acum ai un prieten pe vecie. Restul depinde de tine. Vei stii sa-l pastrezi, sau nu. Alegerea e a ta. Intotdeauna.

Iar tu, copil curios, vei alege intotdeauna muntele. Descopera-l oricand si oricum. Nu te grabi.Are tot timpul din lume. Tu profita de fiecare clipa din viata ta. Nu stii maine ce vei fi.

Anca Iosif

(textul l-a publicat si pe blogul ei)

Posted in: Uncategorized