Cum am ajuns sa ma cert cu gramatica

Posted on March 9, 2009

2



Am citit cu ceva timp in urma  acest PMAV de pe blogul lui George Hari Popescu. Realizat foarte bine, pmav-ul (facut de Alice Stoicescu) urmareste influentele pe care le au calculatorul si messengerul in evolutia scrierii gramaticale.

Din acest unghi as vrea sa fac si eu acest articol. Doresc sa urmaresc evolutia mea personala in ceea ce priveste gramatica si sa imi explic cum de la o scriere gramaticala corecta am ajuns sa simt chiar o oarecare aversitate fata de ea.

Sa o luam cu inceputul.

Clasa I. In Brasov. Primele linii trase, primele cifre…primul “a” scris corect. E perioada in care invatam sa scriu. Ma deprind repede, totusi mi se reprosa ca scriu urat. Cel mai greu imi venea sa scriu cifra 8. Faceam doua cerculete suprapuse. La fel si  cu literele “k”, si “h” m-am desprins mai greu.  Dar am evoluat, reusind sa intru in acel grup select pe care domna invatatoare obisnuia sa-l numeasca: “Cei cinci elevi cu care lucrez mereu.”

In anii urmatori lucrurile decurg obisnuit. Scrisul e bun, gramatica e ok. Scriam mult si binisor. Pana in clasa a saptea mi se reprosa mai mereu ca scriu urat, mai ales de doamna profesoara de romana. Imi amintesc ce mi-a spus inaintea olimpiadei de romana dintr-un an. “Sambata va fi olimpiada de romana. Poti sa mergi, dar cu o singura conditie. Iar acea conditie e sa scrii frumos.” Asadar asta a fost principala problema cu care ma confruntam in gimnaziu….scrisul urat.

In 2000 primesc primul calculator de la niste italieni simpatici. Era un calculator antic. Versiunea Windows 3.1, parca. Nu puteam face prea multe cu el. Jocuri nu prea avea, cu exceptia clasicelor Solitario, Minewspeaper (nu imi amintesc bine numele) si Hearts. Dupa ce m-am plictisit de ele, foloseam calculatorul mai mult pentru a scrie si a desena in Paint.

Cu scrisul nu aveam nici acum probleme. Tastatura era setata cu diacritice. Asa ca am reusit sa invatat a scrie repede, corect si cu diacritice. Prescurtarile care abunda azi, pe atunci inca nu aparusera. Asa ca nu le foloseam. Pentru ca imi placea sa “bat la taste” scriam tot felul de chestii in editoarele de test. In naivitatea mea imi facusem chiar un jurnal pe care l-am salvat chiar pe desktop si l-am intitulat sugestiv “Jurnalul lui Bogdan”, astfel ca oricine il putea citi.

Dar ca orice calculator vechi nu a tinut mult si in curand a trebuit sa ma lipsesc de el. Revenim, asadar, la scrisul de mana, iar viata merge inainte cu bune si cu rele.

Urmatoarea oprire ma gaseste in Italia. Primul meu telefon, un Nokia 3310. Fiind in Italia, normal ca incercam sa scriu in italiana. Ma deprind cu primele prescurtari (“x” “x che”, “tvb” sau “tvtb” etc). Ma intorc in Romania. Cu tot cu telefon. Asa ca mesaje si in romana. Si aici ma deprind usor cu prescurtarile si asta doar ca sa nu depasesc limita de 160 caractere. Daca treceam de 160 de caractere, ciupeam cate o litera din cuvinte, in special vocalele. Apar astfel si prescurtarile romanesti. Intai “ptr ca”, apoi “pt ca” si in final “ptk”.  Litera “k” in loc de “ca” e cea mai utilizata prescurtare, pe care inca o mai folosesc. Din doua motive. Tastare mai rapida. (“c” si “a” sunt pe aceiasi tasta – apar astfel cuvintele “kand”, “orikand”, “akasa”, uneori chiar “aksa” etc). Apoi pentru economia de caractere.

Pe la 18 ani, prin 2006, cumparam un alt calculator. De data asta un sistem – care traieste si acum. Calculator mai modern, jocuri mai super, aplicatii mai frumoase. Si, in curand, conectia la Click Net. Asadar, avem si calculator avem si internet. Internetul inseamna si socializare. Apare primul ID de messenger, primele ore pierdute pe chat-uri…

Uitam insa un lucru.  Tastatura de la noul pc nu e setata pe diacritice. La inceput ma chinui sa schimb butonul din bara din “EN” in “RO” si sa scriu corect. Dar e prea dificil, prea greu apar cuvintele…asa ca renunt. Si treptat imi pierd indemanarea de a scrie cu diacritice. In schimb imi creste viteze de tastare la cuvintele “ciunte”.

Disparitia diacriticelor e, din pacate, prima problema. Messengerul m-a influentat intr-un sens negativ. Nevoia de a scrie cat mai mult si cat mai repede m-a facut sa ignor si celelalte reguli gramaticale. Virgulele incep usor sa dispara. Urmeaza cratimele. Apar primele “stalcituri” (ex: “cf?”, “cmz?”, “bn”, “ms”), apoi primele englezisme.  Nu era cazul sa ma lamentez. Interlocutorul intelegea, comunicarea era eficienta.

Comunicand pe mess ajungeam sa ingropam corectitudinea gramaticii romanesti, fara a ne da seama. Bineinteles, aici intervine si indiferenta. Cui i-ar pasa ca romana lui de pe mess e praf, daca sa scrii ceva, de exemplu “ma da lumea la newspaper because i have talent and i’m sucar “ sau “aM un RaTaT iN cLaSa .. sHi dEja nU maI supoRt iMpResIIle lUi dE fRumuSesTe .. bOu dRaCu sHi raS in caP uN PLayBoy cuM poT sA tR poZe cU eL pT siTe” (fraze luate de pe cocalari.com). Stiu. La al doilea exemplu si eu am avut nevoie de ochelari ca sa imi dau seama ce vrea sa spuna fata. Dar ce sa-i faci. Asta e moda. Iar lumea, mai nou se invarte dupa moda si nu dupa soare.

Acum sa revenim la mine. Asadar aparitia internetului si a messengerului  ma afecteaza astfel:

– renunt la diacritice;

– “uit” sa pun virgulele si cratimele acolo unde trebuie;

– folesesc unele prescurtari (cea mai evidenta e, cum am mai spus, prescurtarea “k”).

– uneori ma folosesc de englezisme.

O alta problema, peste care se pare ca am sarit sunt emoticonurile. La inceput le-am folosit doar pe mess. Insa, treptat, am inceput sa le folosesc si cand scriu de mana. Mai ales cand comunic prin scris cu colegele. Intai au fost astea:🙂 (zambet) si😦 (trist). Pe urma au aparut si restul emoticoanelor de pe mess, ca de exemplu:😀 (ranjet); :* (sarut);  >:D< (imbratisare); :)) (raset),😉 (facutul din ochi)  etc. De obicei, la sfarsitul unei fraze pe care o scriu pe un biletel pun si un emoticon care descrie starea de spirit, sau face textul mai amuzant.

Am incercat sa pastrez totusi o limita a decentei, astfel ca nu am scris niciodata o fraza care sa contina combinatii intre literele de tipar si cele mici (ca in al doilea exemplu). Nici nu abuzez de cuvintele straine (ca in primul exemplu). Nu mi-a placut niciodata sa scriu cu “tz” , “sh” sau “j” in loc de “ş”, nici sa folosesc cifre pe post de litere (ex.: “1nai1t3” sau “m4ine“). Diacriticele lipsesc numai atunci cand scriu la calculator, nu si la  scrisul de mana. Gramatica ( semnele de punctuatie si cratimele) la fel. Sunt ceva mai corecte cand scriu la mana, decat cand scriu la pc.

Cam asta a fost traseul meu de la o scriere gramaticala corecta, la greselile pe care le fac acum. Forumul FJSC m-a ajutat mult sa imi imbunatatesc gramatica. La fel si cerintele care se cer in facultatea noastra. Din pacate influentele messengerului inca se mai resimt in textele mele.