Sa curga rimele!

Posted on March 16, 2009

1



Asa cum am spus voi publica pe blog poeziile facute de mine in perioada adolescentei. Insa inainte de a publica prima poezie, m-am gandit sa scriu un post cu informatii generale.

Poeziile sunt facute in perioada 12-18 ani, dar cred ca sunt cateva scrise si dupa. Le-am pastrat si le-am luat peste tot cu mine. Sunt intinse pe doua caiete si zeci de alte ciorne. Poate va intrebati: de ce nu o carte? Simplu…pentru ca nu am avut posibilitatea. Pe la 15-16 ani vorbisem cu cineva de la o tipografie, din Roman. Insa omul asta nu m-a ajutat deloc. S-a uitat peste ele, dar ma tot amana… “mai vino peste o luna, peste doua…etc”. Asta pana cand s-a mutat in alt oras, iar eu de suparare am lasat balta ideea aceasta. Am continuat sa scriu…insa doar pentru mine.

In adolescenta poezia a insemnat refugiul meu. Ele ma descriu. Fiecare poezie descrie starea mea in momentul in care am compus-o. Cand imi placea de cineva, faceam poezii de dragoste. Cand eram vesel…faceam poezii optimiste. Cand eram trist (si eram mai mult trist)…faceam niste poezii foarte sumbre. Am mai scris despre natura, religie, parinti. Aproape despre orice.

Dupa 18 ani am inceput sa scriu tot mai rar. Mi s-au deschis noi orizonturi, am devenit mai deschis si treptat au inceput sa ma intereseze si alte lucruri. Am inceput sa nu mai traiesc doar pentru poezii si pentru mine.

Stiti ce se spune despre poeti. Ca sunt niste genii care sufera mereu. Carora le place sa sufere si ca din suferinta lor se nasc cele mai frumoase opera de arta. E partial…adevarat. O vreme si eu eram asa…parca imi placea sa sufar, parca imi placea sa ma terorizez singur. Si apoi ma descarcam…in poezii. Sau nu? Stiu ca eram mai inchis, trist….dar nu faceam mai nimic ca sa ies din asta. Asta si pentru ca imi ziceam ca nu pot. Pentru ca in jurul meu era mereu tacere si chiar daca voiam, nu reuseam sa comunic. In fond, totul se leaga de asta. De auzul meu. Pierderea auzului a reprezentat o schimbare decisiva in viata mea, chiar daca la inceput nu am constientizat asta. Ma multumeam cu felul meu de a fi. Imi amintesc de o afirmatie pe care am facut-o in perioada asta: “Talentul (de a scrie poezii) e ca un monstru. Cand il am simt teroare. Cand nu, simt agonie.” In acest context ma refeream la inspiratia care aparea si disparea.

Poeziile sunt scrise intr-un stil personal. Multe nu se supun regulilor clasice. De exemplu: ori cu rima, ori fara. Unele poezii sunt foarte ritmate, altele deloc, iar unele au rime ratacite printre versuri. Nici cu ritmul nu m-am impacat bine. Pot spune aici ca am avut o atitudine rebela.

Unica mea nedumerire: Oare sa public poeziile in ordine in care le-am scris (la inceput aveam poezii proaste…dar treptat mi-am imbunatatit tehnica de a scrie. Asa poate fi observata evolutia poeziilor mele.) sau sa le public pe amestecate, la nimereala? (asa nu risc sa va plictisesc la inceput cu poeziile alea mai nashpa). Hmm…oare…sau oare?? Ceva sfaturi? Sugestii?

Dar sa lasam explicatiile si sa vedem rezultatele. Asadar: sa curga rimele…sau mai bine versurile…ca rime nu prea sunt.😀

P.S. 1: FJSC s-a calificat azi in sferturi la Cupa Bobocilor. Facultatea de Istorie nu s-a prezentat la meci, iar noi am castigat cu 3-0 prin neprezentare. Urmatorul meci e miercuri cu Facultatea de Teologia Baptista. Ora se decide maine. Va astept in tribunele de la Facultatea de Drept daca vreti sa ma sustineti.😛 Aaa…nu conteaza ca nu o sa va aud. Daca veniti, scandati oricum: “Bogdan! Bogdan!” ca sa ii fac gelosi pe ceilalti baieti.😀