Mutu si Chivu

Posted on March 29, 2009

13



mutu-si-chivu

Da… Mutu si Chivu. Probabil ca ar trebui sa primeasca titlul de “Cuplul Decenului”. De ce? E cel mai promovat cuplu din Romania. Probabil ca si Mihaela Radulescu si Dani Otil sunt invidiosi de acest cuplu. Chiar si sotii Colombeanu.

De aproape zece ani vorbim de ei  si le gasim numele pe prima pagina a ziarelor. Poate ca la inceput au mai fost scantei intre ei. Ca, deh…relatia era la inceput. Cu toate acestea au ramas un cuplu. Cel mai titrat cuplu din Romania. Ambii se completau. Chivu jos, Mutu deasupra. Cand Mutu a avut problemele la Chelsea, Chivu si-a sustinut moral partenerul. Cu ajutorul lui Mutu a trecut peste acea perioada si a devenit mai puternic.

Mereu vorbim de Mutu si Chivu. Foarte rar de Chivu si Mutu. Din asta deducem ca Mutu e barbatul, iar Chivu e… Chivu. Va mai amintit de porecla pe care o primise Chivu la Roma datorita din cauza repetatelor accidentari? Da… Chivu era moale precum “cristalele Swarowsky”. Asadar ne-am lamurit! Mutu e barbatul, iar Chivu e…. Chivu.

Cand se apropie un meci al nationalei isteria creste. Mutu si Chivu, eternul cuplu apar tot mai des pe primele pagini ale ziarelor. Spun aia, fac aia, dau un gol la antrenamente…orice se intampla…e cuplul Romaniei. Cuplul care nu-l vrem despartit. Monica se poate desparti de Irinel. Mihaelei ii poate veni, in sfarsit, mintile in cap si sa-i dea papuci lui Dani. Dar nu, nu. Mutu si Chivu nu ar trebui sa se desparta niciodata. Asta chiar ar fi o drama nationala.

Ati mai observat ceva? Dinamica acestui cuplu.

Romania – Muntenegru. Amical. 4-0. Mutu si Chivu nu joaca. Tricolorii castiga usor si fara ei. Chiar daca cuplul deceniului nu a jucat atentia se contureaza tot in jurul lor. “Am demonstrat ca nationala nu sta doar in Mutu si Chivu.” Una din multiplele declaratii de dupa meci.

Romania – Croatia. Amical. 1-2. Tricolorii evolueaza mai sters. Iarasi, Mutu si Chivu nu au jucat. Insa tot ei sunt in centrul atentiei: “S-a vazut absenta lui Mutu si Chivu. Fara ei nu putem face nimic”.

In primul rand, de unde schimbarea asta de atitudine asa brusca? Adica la victorie ne dezicem de cuplul Mutu si Chivu, iar la infrangere avem nevoie de ei?

In al doilea rand ne este demonstrat inca o data importanta acestu cuplu. Orice s-ar intampla numele Mutu si Chivu vor aparea mereu impreuna. Nu, nu vom vorbi niciodata de Mutu si Tamas sau de Chivu si Marica. Ar fi ca si cum le-am trage amante.

Intr-o lume mondena in care relatiile sunt superficiale, in care cele mai lungi idile tin 2-3 luni, iata ca Mutu si Chivu au reusit sa reziste timp de ani buni. Insa ce se intampla daca acest cuplu e despartit? Am vazut in meciul din seara asta. Mutu a fost. Chivu nu. Lipsit de dragostea si suportul din aparare al partenerului sau, Mutu nu a putut conduce nationala spre o victorie.

In acest caz, reintregirea cuplului poate fi unica sansa a Romaniei de a mai spera la calificare.

Posted in: Fotbal de la noi