Cu pasi timizi…spre un vechi vis.

Posted on May 1, 2009

5



Uneori visele se indeplinesc…

Aveam 16-17 ani. Era perioada in care renuntam treptat la poezie si ma axam mai mult pe fotbal. Din pacate nu eram un bun jucator de fotbal, totusi ma atragea fenomenul. Citeam zi de zi Prosport si uneori Gazeta. Cumparam revistele saptamanale: Sport Total, Sport Magazin, revista lunara: Life Sport. Devoram tot ce tine de sport. Si intr-un timp foarte scurt am ajuns sa stiu tot ceea ce misca. Cunosteam clasamentul cap-coada, calculam coeficiente, mai ceva ca ecuatii si formule la matematica, stiam echipe din campionate mai obscure sau fotbalisti de pe alte continente. Unii imi spuneau ca sunt cam obsedat de fotbal, dar cand aveau un dubiu sau intrebari legate de sport cu totii veneau la mine sa ii dezmeticesc.

Si in perioada asta un vis imi incoltise in minte: sa fac parte din echipa Prosport. Era ziarul pe care il citeam cel mai des si de care ma atasasem cel mai mult. Acesta a fost visul meu din clasele a zecea si a unsprezecea.

Intre timp prioritatile s-au schimbat putin. A urmat clasa a 12-a cu BAC-ul, apoi admiterea in FJSC. Am continuat sa citesc, insa nu doar sport ci si din politica, economie sau  social. Nu mai eram “dependent” doar de sport ci si de informatie, in general.

Intrarea la FJSC m-a adus, fara sa constientizez, mai aproape de vechiul meu vis. Apropierea perioadei pentru practica mi s-a parut ceva inevitabil. Dar nu am ezitat si primul meu gand a fost la Prosport. M-a bucurat mult faptul ca redactorul-sef mi-a dat un raspuns cat se poate de pozitiv.

Nu imi amintesc sa fii avut emotii in drum spre redactie sau inainte. Emotii am avut din momentul in care am facut primul pas in  sediul redactiei. Cand am inceput sa constientizez ca am ajuns acolo unde in urma cu cativa ani doar visam. Cand dl. Lipovan imi prezenta departamentele, iar primele persoane faceau cunostiinta cu mine. Mi-am amintit cat de mult imi doream candva sa fiu aici…si acum eram. Am fost foarte recunoscator ca in apropierea era un numar al ziarului, care mi-a dat astfel sansa sa imi maschez emotiile prefacandu-ma ca lecturez paginile.

Stiu, veti spune ca e doar practica. Insa pentru mine simplul fapt ca am vazut sediul, ca am cunoscut pe o parte din cei care lucreaza acolo si cum lucreaza, ca fie si numai pentru cateva zile o sa fac parte din redactie si o sa le pot urmari munca, totul e o mare reusita.

In inima mea a inflorit din nou visul pe care il aveam.

Posted in: De'ale vieţii