Viata ca o lupta

Posted on September 9, 2009

5



viata ca o luptaExista mai multe modalitati de a ati privi viata. Poti spune ca ai avut o viata fericita, alaturi de prieteni, rude si parinti care te-au iubit si ti-au fost mereu alaturi. Poti spune ca ai avut o viata trista in care te-ai straduit mereu sa traiesti de pe o zi pe alta, lipsit de prieteni, agatandu-te de orice speranta pentru a nu ceda si ati continua viata. Poti spune ca ai avut o viata plapitanta, plina de aventuri sau ca nici nu ti-ai dat seama cand a trecut pe langa tine.

Eh…dar mie imi place sa fiu original si privind in urma mea mi-am dat seama ca viata mea a fost un intins camp de lupta sau ca un ring de box. Eu de o parte a baricadei: copilul mic, timid, sensibil si confuz care a ajuns sa creasca calit in lupte interminabile. De cealalta parte a baricadei s-au perindat rand pe rand o multime de adversari: lumea, sistemul, obstacole, prejudecati, limite, credinta, natura, orice. Dintre toti acestia cel mai redutabil adversar am fost tot eu. Pentru ca cea mai grea si mai lunga lupta e cea pe care o dai cu tine insuti.

Si poate va intrebati…de ce a fost nevoie de toate aceste lupte? De ce nu am putut sa trec si eu prin viata cu zambetul pe buze, indiferent la tot ce se intampla in jurul meu? Oare…pentru ce lupt? Uneori…mi-as fi dorit sa nu se fi intamplat asa. Mi-as fi dorit sa fiu un copil normal si fericit.

Dar ceea ce ne dorim noi de foarte putin se implineste. La o varsta la care nici nu apucasem sa ma bucur pe deplin de jocurile copilariei ceva s-a intamplat. Ceva care mi-a schimbat tot cursul vietii.

De aici au inceput si primele lupte personale. Luptele cu ceilalti, ca sa le demonstrez ca sunt in stare ca pot sa imi continui viata ca un baiat normal. Lupta cu limitele ca sa imi dovedesc mie ca pot cu adevarat.

Oh…si cate limite nu mi-au fost impuse de ceialalti. Cate persoane nu au crezut in mine si au spus ca o data ce mi-am pierdut auzul viata mea se va reduce la cel mult un liceu (special) si o meserie banala. Dar nu, am vrut sa le demonstrez si, mai ales, sa imi demonstrez mie ca limitele nu exista. Ca prin munca, ambitie si perseverenta poti sa obtii tot ce iti doresti. Si am obtinut. Rand pe rand barierele au cazut, iar limitele au capatat noi dimensiuni. Asta pentru ca am crezut in mine si in ceea ce pot face.untitled

Intr-o zi as putea cuceri si universul. Pot sa ajung presedinte, as putea sa fiu un chitarist ca Steve Vai sau as putea sa construiesc un castel de trandafiri. Dar asta nu se va intampla. Pentru ca nu astea sunt visele mele.

Da…imi place sa visez. Mereu am visat. De fapt, toate lucrurile pe care le am reusit au fost la inceput simple vise. Am visat sa termin un liceu normal, sa ma inscriu la o facultate si sa lucrez la un anumit ziar. Toate acestea s-au intamplat. Oare de ce? Sunt oare eu cel mai norocos individ sau toate s-au intamplat pentru ca am crezut ca se poate si am muncit pentru acel vis?

Dupa ce mi-am indeplinit si ultimul vis de multe ori m-am intrebat: incotro? Pentru ce sa mai lupt? Care va fi urmatoarea provocare? Practic…dupa atatia ani de razboaie personale mi-e imposibil sa ma opresc si sa ma bucur cu adevarat de ceea ce am realizat. Mie imposibil sa vad pacea din jurul meu si inca nu constientizez cu adevarat ca am reusit sa fac asa multe lucruri deosebite.

Am nevoie de un nou vis. De o noua lupta. Nu conteaza cu cine sau ce. Vreau doar sa imi mai intrec inca o data limitele.🙂

*Probabil va urma. Simt ca nu am spus tot. Dar e tarziu si sunt obosit.

**Sursa:1, 2

Posted in: De'ale vieţii