De ce dispar echipele cu tradiţie

Posted on December 27, 2010

33



Realitatea crudă din ultima vreme ne pune în faţa unei situaţii triste: prăbuşirea sau chiar desfinţarea unor echipe care în istoria fotbalului românesc au însemnat ceva. Vorbesc desigur, despre echipele considerate “cu tradiţie”.

Se pun semne de întrebare şi se caută vinovaţii pentru această situaţie. Unii dau vina pe primării, alţi pe oamenii de afaceri care nu se implică în viaţa echipei de fotbal.

Dacă despre implicare primăriilor şi a consiliilor locale voi discuta într-un alt articol, în acest text voi încerca să mă axez pe implicarea oamenilor de afaceri.

Orice investitor se implică într-o afacere cu un singur scop: pe termen mediu sau lung să işi recupereze investiţia şi să obţină un profit cât mai consistent. Fotbalul nu face excepţie de la această regulă, mai ales că în ultimul deceniu a devenit o mega-afacere şi mai puţin un sport practicat din plăcere.

Niciun investitor privat şi cu capul pe umeri nu se va implica la o echipă la care există toate premisele să piardă banii investiţi. Şi, deasemenea, nu poţi obliga un om, oricât de bogat ar fi el, să se implice financiar în viaţa unei echipe de fotbal. Foarte puţini sau chiar nimeni din oamenii cu bani mai investesc în fotbal doar din pasiune sau ca hobby, restul urmăresc aceiaşi regulă: investiţie – recuperare – profit.

Din acest punct de vedere, echipele cu tradiţie sunt cele mai afectate. Asta deoarece reversul istoriei sunt datoriile care se acumulează în timp.

Dacă în liga 1 orice echipă îşi poate asigura bugetul şi, implict,  existenţa fie şi din drepturile TV, în liga a doua situaţia se schimbă. Astfel, retrogradarea unei formaţii din liga 1 în liga a doua poate însemna începutul sfârşitului. Drepturile TV în liga 2 sunt inexistente, sau – cel mult – suficiente pentru a suporta una sau două deplasări, alte surse de finanţare nu prea există, sponsori care să susţină o echipă din liga 2 nu prea sunt, iar singura sursă de finanţare rămâne investitorul care, însă, greu va face faţă tuturor cheltuielilor.

Peste toate acestea apasă datoriile acumulate în timp. Pentru a înţelege mai bine, să luăm, spre exemplu, cazul Farului. Cifrele pe care le voi evoca în următorul studiu de caz sunt FICTIVE, dar necesare pentru a ne crea o imagine de ansamblu.

(Studiu de caz)

Giani Nedelcu, patronul Farului,  nu mai poate susţine echipa şi e hotărât să o cedeze unui investitor care poate face mai mult decât el. Problema este că investitorul respectiv nu apare şi nici dl. Nedelcu nu mai are resurse să suporte financiar cheltuielile Farului. Se crează astfel un cerc vicios în care suporterii Farului, neştiind pe cine să se descarce încep să înjure şi să îl ameninţe pe Nedelcu (deşi doar datorită lui Farul există în continuare aşa şubred cum arată), pe Elena Frâncu, pe primar, pe autorităţile locale sau chiar pe Hagi. E ignorat, însă, faptul că fiecare dintre cei enumeraţi antrerior pot avea motive care stau foarte bine în picioare pentru a nu se implica în susţinerea Farului.

Acum, să presupunem că Nedelcu ar fi dispus să dea echipa pe gratis. Investitorul tot nu apare, iar la Farul continuă să fie haos. Suporterii din nou nu înţeleg şi înjură pe toată lumea.

Veţi întreba probabil de ce nu apare investitorul salvator care să preia echipa gratis şi să o scoată din colaps.  Răspunsul rămâne acelaşi: datoriile acumulate. Astfel, chiar dacă noul investitor preia gratis echipa, rămân nişte datorii (care pot fi foarte mari) şi pe care trebuie să le închidă pentru a-şi putea continua activitatea.

Astfel spus:

– Farul poate avea datorii de 4.765.214 euro la FISC / stat / bugetul local adunate de-a lungul timpului;

– Deasemenea are memorii pierdute cu foştii jucători cărora trebuie să le plătească în total suma de 118.320 euro pentru a putea fi programată în campionat.

– Nu trebuie uitaţi jucătorii din lotul actual şi staff-ul, care nu a mai fost plătit de două luni. 56,320 de euro sunt necesari pentru a plăti aceste datorii.

– Farul poate a mai pierdut diferite procese cu alte cluburi privind cote din transferuri, grile de formare etc şi trebuie să mai achite 78,230 euro.

– Includem şi datoriile diverse precum facturi din deplasări neachitate, restanţa la apă caldă şi la alte servicii în valoare totală de 39.000 de euro.

– Eventul luăm în calcul şi faptul ca Nedelcu vrea să recupereze  o parte din suma investită sau să obţină ceva profit şi solicită în schimbul cedării Farului suma de 2.000.000 de euro.

– + alt gen de  datorii, peste care e posibil să fi trecut cu vederea.

Dacă facem un calcul simplu, reiese că un eventual nou finanţator ar trebui să investească suma de 5.057.084 la care se pot adaugă cele două milioane sau suma pe care Nedelcu o solicită, dacă nu e dispus să predea clubul pe gratis.

Aşadar, aceasta este suma pe care eventualul finanţator trebuie să o investească în timp pentru a salva clubul de la dispariţie. Ori, o astfel de sumă e practic imposibil de investit şi de recuperat într-un club de fotbal, mai ales într-o echipă de liga a doua care nu are prea mari şanse de a aduce profit. E mai uşor să investeşti într-un club nou-înfinţat sau înfinţat recent, care să nu aibă prea multe datorii, decât în unul de tradiţie care de-a lungul timpului s-a îndatorat cu milioane de euro.

Tocmai de asta acum au succes echipele care nu au o tradiţie mare în spate, iar cele vechi se înfundă şi mai mult spre haos.

Acesta e tristul adevăr şi motivul pentru care echipele de tradiţie se sting sau dispar odată ce ajung în liga a doua.

Bineînţeles, se găsesc şi alternative pentru a stinge datoriile care împovărează echipele de tradiţie. Cele mai relevante exemple în acest caz sunt UTA, ACSMU Poli Iaşi sau Universitar Baia Mare.

Partea bună a manevrelor făcute de conducătorii celor trei formaţii este că cluburile noi apărute s-au ales cu datorii zero şi prin urmare le-a fost mai uşor să îşi continue activitatea sau chiar să atragă sponsori şi investitori. Partea negativă este că odată cu înfinţarea unui club nou pe scheletul fostei echipe se pierde tradiţia şi istoria formaţiei “decedate”.

Oricât şi-ar dori suporterii arădeni să creadă, UTA cea de astăzi nu mai este UTA lui Petschowski, Jenei, Pîrcălab, Igna, Duckadam, Coraş sau  Iorgulescu. UTA cea de astăzi nu mai e trupa celor şase titluri naţionale. Acea UTA a murit de mult, pentru ca din cenuşa ei să se nască o echipă nouă care s-a unit cu Liberty. Din păcate, UTA+Liberty a murit la rândul ei, pentru ca să renască din nou sub numele de SC FC UTA ARAD (UTA 1945 – am fost atenţionat că numele acesta nu există în acte) şi să ocupe locul deţinut de Fortuna Covaci în liga 2.

Aşadar, UTA cea de azi e o echipă nou-înfinţată, care nu are nicio performanţă obţinută, iar dacă totuşi are, înseamnă că palmaresul UTA-ei care a luat şase campionate a fost donat/cedat/oferit (alegeţi voi oricare verb doriţi) UTA-ei care există în momentul de faţă.

La fel se poate discuta şi despre noua echipă a Iaşiului, ACSMU Poli Iaşi. Trupa antrenată de Falub, are un palmares zero, deoarece nu are nicio legătură cu fosta Poli Iaşi care evolua sezonul trecut în liga 1. Acea Poli Iaşi e acum în insolvenţă. Actuala echipă din liga 2 nu este altceva decât o echipă nou-născută din contropirea Tricolorului Breaza cu o echipă din Liga a V-a ieşeană, pe numele ei Navobi Charity Cup.

Credit foto