Omul care se uita la munți

Posted on October 17, 2015

0



Am plecat pe munte rănit și m-am întors vindecat.

E frig…

”Muntele ajută și vindecă, să știi. Du-te cu inima deschisă.”, îmi spusese o veche prietenă cu câteva
zile înainte. E ora 5.00. Îmi închid episodul din ”You’re the worst” și încep să mă pregătesc.

Nu am dormit noaptea asta. Am un program dereglat de somn, iar în ultimele săptămâni uneori nici la cinci dimineața nu reușesc să adorm. Așa că decât să ratez ora de plecare, am preferat să bag seriale. Mă
îmbrac, arunc în rucsac câteva haine groase, căciulă, mănuși, îmi iau geaca de iarnă și bocancii și
pornesc.

Stările de spirit din ultimele șase săptămâni și singurele care mă însoțesc în călătorie: optimism, descurajare și...credință.

Stările de spirit din ultimele șase săptămâni și singurele care mă însoțesc în călătorie: optimism,
descurajare și…credință.

Ajung la gară cu 10 minute înainte ca trenul să plece. E o singură casă deschisă și o coadă destul de lungă. Lumea începe să se impacienteze: ”Haideți, Doamne!, mai deschideți case. Pierdem trenul din cauza voastră”. Eu mă gândesc deja că va trebui să iau următorul tren, când o casă se deschide fix în fața mea. Într-un minut am biletul și fug la tren.

Planuri care nu se potrivesc

În Bușteni e frig. Îmi pun căciula și plec spre strada Telegondolei. La Penny Market un domn Cristi mă abordează și încearcă să mă convingă să închiriez un automobil 4X4 ca să fac cu el un traseu pe ruta Bușteni – Belvedere – Cheile Zănoagei – Lacul Bolboci – Cheile Tătarului – Grota Ursului – Cascada Ialomiței – Peștera Ialomiței. ”Așa vezi mai multe locuri”. Planurile nu ni se potrivesc. Eu aș vrea să urc singur pe un traseu, să ajung la Babele, să mă cazez la Cabană, să iau prânzul și apoi să merg mai departe spre vf. Caraiman pe la Crucea Eroilor. Așa că îl refuz politicos.

Trec pe lângă telegondolă, mai urc puțin pe un drum forestier și ajung la o bifurcație de trasee. Aleg traseul prin Jepii Mici spre Cabana Babele, rețin semnul de urmat și aventura începe. Indicatoarele spun că ar dura patru ore jumate traseul, așa că îmi propun să ajung până la 15.

Inceput traseu spre Babele

Începutul pare promițător.

Terenul e umed, ceața e puternică, iar vizibilitatea e mică, dar entuziasmul meu acoperă aceste condiții. Mă obișnuiesc cu sunetul pârâului care curge undeva în apropiere de mine și merg mai departe. Ajung într-o zonă cu ceața mai redusă, iar zgomotul apei devine tot mai puternic. Îmi dau seama imediat de ce: în depărtare zăresc o frumoasă cascadă și simt un moment de pace.

Urc, urc, cu ochii pe semnele de pe traseu. Iată câteva momente vizuale de pe traseu:

Câteva momente vizuale de pe traseu


12167250_10208304356106058_617564123_n 12167388_10208304355186035_1380872589_n 12170330_10208304353906003_1207719820_n

urcare pe stanci

Ceața devine tot mai densă și pe anumite porțiuni nu reușesc să văd mai departe de trei metri în fața mea. Mă gândesc că ar putea fi un urs la cinci metri în fața mea și eu nici să nu îmi dau seama. Nu dau de el, dar găsesc o urmă pe care nu reușesc să o identific.

A cui să fie oare urma asta?

A cui să fie oare urma asta?

Traversez de vreo trei ori pârâul și chiar când încep să mă oftic că din cauza ceții nu reușesc să văd peisajele, începe să se risipească. Mai dau peste o urmă de animale, probabil de capre negre.

Atmosferă din filmele de groază pe traseu

Atmosferă din filmele de groază pe traseu

Vegetația începe să se rărească. În locul copacilor, apar arbuștii. Urcarea e tot mai abruptă, pe anumite porțiuni mă folosesc de lanțuri. La un moment dat simt un miros ciudat, de animale și mintea mea faci imediat conexiunea: ”or fi urși în apropiere?”

Urși, capre, animale…

În cele din urmă evadez din labirintul vizual. Soarele apare și el, traseul devine mai uscat. Dau peste un peisaj magnific. Simt un nou moment de pace, dar mult mai profund, spiritual. Sunt înconjurat de munți, creste frumoase și o cascadă minunată. Urc și-o poză pe Facebook.

Rămân aproape jumate de oră pe loc. Nu pentru că sunt obosit, ci pur și simplu ca să privesc. E locul perfect. Nu aș mai vrea să plec de aici. În cele din urmă, o iau din nou la drum. Mai urc 50 de metri și primesc o nouă surpriză! Prin spatele meu, chiar unde mă oprisem ca să contemplez peisajul trece o turmă de capre negre. Deci de aici venea mirosul pe care îl simțisem. Dacă nu a fost să întâlnesc urși, măcar de capre să am parte!

Capre negre, undeva prin centru pozei.

Capre negre, undeva prin centrul pozei.

Decizii greșite, decizii bune

Urcarea se transformă într-o veritabilă cățărare, iar pauzele mele încep să devină tot mai dese. Ajung la Cabana Caraiman unde doi câini mă iau imediat în primire, dar se potolesc repede.

M-am așezat pe-o stâncă să mă odihnesc.

M-am așezat pe-o stâncă să mă odihnesc. Și-am ațipit.

Aici iau o decizie greșită. E trecut de 15 și în loc să merg mai întâi la Cabană, mă gândesc să atac Caraimanul și apoi să mă întorc. Fac jumătate din traseul spre Crucea Eroilor unde întâlnesc, în sfârșit, primii doi oameni de când am început să urc.

Pe vremea când mă credeam invicibil... și mă visam pe Caraiman.

Pe vremea când încă mă credeam invicibil… și mă visam pe Caraiman.

De aici, firul se rupe puțin. Mă simt tot mai epuizat. Nu mâncasem decât un mic sandwich de dimineață și până acum. Apa era și ea pe terminate. Nu prea vreau să renunț, însă simt cum mă opresc după fiecare 8-10 pași făcuți. Iar opririle sunt tot mai lungi. Conștient că va trebui să urc și de la Cabana Caraiman la Cabana Babele, mă decid în cele din urmă să cobor. Urma să mănânc, să îmi reîncarc bateriile și dacă mai rămânea timp să atac din nou Caraimanul după.

... deci, spre Babe.

… deci, spre Babe.

Ajung la Cabana Babele și e aproape 16.30. Încerc să mă cazez și am parte de o surpriză neplăcută. ”Nu avem căldură și nu îi dăm drumul. Ai fi doar tu și nu se merită. Îi dăm drumul doar în weekend, când sunt mai mulți”. Încerc să mă gândesc dacă să rămân totuși o noapte aici, chiar și fără căldură. Înțeleg că nici mâncare nu prea au și nu le simt încântate să se apuce de gătit. Ok, nicio problemă. Decizia e luată, iar clientul e pierdut.

Feedback: o steluță!

Feedback: o steluță!

Problema e că ultima telegondolă coborâse de mult, așa că încerc să îmi dau seama ce să fac mai departe. Să cobor la Bușteni? Coborârea ar fi durat cel puțin trei ore și aș fi riscat să mă prindă întunericul pe porțiunea de final. Și nici energie nu prea mai am. Arunc o privire la Babe și la peisaj și plec spre stația de telegondolă. Poate am totuși noroc…

V-am văzut. V-am plăcut. V-am pozat și am plecat!

V-am văzut. V-am plăcut. V-am pozat și am plecat!

În schimb, găsesc doi oameni care mă sfătuiesc să merg la Cabana Piatra Arsă. O văd în depărtare și cum nu mai am alte opțiuni, încep să cobor spre ea. Însă nu mai stau să caut traseul, ci o iau direct spre ea pe coclauri într-o coborâre atât de distractivă încât mă face să uit de foame.

Tot inainte... spre mâncare!

Tot inainte… spre mâncare!

După o oră ajung la Cabană și aici găsesc o cu toată altă atmosferă. Căldură, oameni de treabă și, mai ales, restaurant deschis! Mă cazez și mă abțin să plec direct la masă. Mai rămân în cameră să fac un duș și să îmi schimb hainele transpirate. Ies din duș și mă uit pe telefon. ”Mă bucur că ai plecat. Muntele ajută!”, îmi scrisese o altă prietenă mult mai veche.

După cină mă întorc în cameră. E în jur de 20,00. Mă întind pe pat și adorm imediat. Pe la 1 mă trezesc și simt că nu mai pot dormi. Încep să vorbesc pe telefon cu o altă prietenă până o adorm, mă uit pe Facebook, citesc știri, mă uit la TV și nu mai dorm… În cele din urmă, pe la 5 dimineața reușesc să mai ațipesc puțin.

Ziua a II-a

Mă trezesc. Am micul dejun inclus în prețul de cazare care nu a fost deloc scump. Și e un mic dejun complet: cafea, ceai, ouă prăjite, șuncă, cașcaval, margarină, dulceață. După ce termin, achit cazarea și plec imediat.

La întoarcere hai să o luăm totuși pe traseu.

La întoarcere hai să o luăm totuși pe traseu.

Încă nu sunt sigur dacă să urc spre Caraiman sau să las asta pe altădată și să cobor cu telegondola de unde să fac traseul spre Cascada Urlătoarea. Îmi zic că mă decid până ajung la Babele, oricum vreau să mai rămân pe acolo și să admir mai bine zona, să ajung și la Sfinx. Ieri făcusem totul în grabă…

Bătrâne Sfinx... am ajuns și la tine!

Bătrâne Sfinx… am ajuns și la tine!

Cum până la 15 trebuia să fiu în gară deoarece urma să merg direct la lucru, mă decid să las Caraimanul pe altădată. Mă gândeam să nu am prea mult de așteptat la telegondolă sau să fac prea mult pe traseu și să nu ajung la timp. La Babele mai stau o oră prin preajmă, mai citesc (mereu mi-am dorit să citesc pe un munte), mai pun pe Facebook o poză și apoi plec la telegondolă.

Citește pe un munte. Bifat!

Citește pe un munte. Bifat!

Ajung jos în 10 minute și mă grăbesc spre cascadă. Credeam că traseul e de o oră, așa că merg foarte repede, până dau de indicatoare: 30 de minute și o las mai ușor. Drumul e tot umed, însă fiind mai circulat e plin de noroi. Un adevărat spa pentru bocanci. Pe alocuri nici nu era loc pe unde să treci sau trebuia să deviezi printre copaci.

Ok, deci pe unde o luăm?

Ok, deci pe unde o luăm?

Bocancii rezistă!

Bocancii rezistă!

Încep să aud un zgomot mai puternic de apă și cred că am ajuns. Țeapă! Era doar o țeavă din care apa țâșnea cu mare presiune.

Mai merg puțin și mai dau de o urmă! În sfârșit, una de urs:

Urma mea și urma lui. Cel puțin ele s-au văzut

Urma mea și urma lui. Cel puțin ele s-au văzut

Las urma în spate, las și noroiul și ajung în cele din urmă la Cascadă. E superb! A fost primul mea experiență singur pe munte. Pare locul potrivit pentru un final de aventură.

Fără descriere

Reîncepem!

După vreo 15-20 de minute mă hotărăsc să cobor spre gară. În urma mea, frunzele încep să cadă.

Când ajung din nou la începutul traseului întâlnesc un cuplu nehotărât:
– Pe aici e traseul spre Cascadă?
– Da, ajungeți în cam jumătate de oră.
– Și sunt oameni pe traseu? Nu am văzut pe nimeni!
– Da, sunt, eu am văzut vreo 20-30. Dar e cam noroi. Însă mergeți, o să vă placă!
– Aha.. Dar animale sunt?
– Nu, doar urme.
– Urme?!!

Mă îndepărtasem deja. Aventura mea s-a terminat, însă a lor abia începea.

Mă opresc să iau clasicul magnet, aleg unul cu termometru, trec și pe la patiserie și ajung la timp la gară.

Începe să se încălzească…

*titlu inspirat din: